Psihoterapie

În accepțiunea ei cea mai largă, psihoterapia înseamnă metoda psihologică de tratament a tulburărilor mentale. Este o definiție impersonală, cumva mecanicistă, care nu reușește să surprindă esența psihoterapiei. Dincolo de acest aspect, al impersonalității, sensul general păcătuiește prin judecata de valoare pe care o conține implicit: dacă cineva apelează la psihoterapie înseamnă automat că este tulburat, ceilalți considerându-l “cu probleme”.

Găsesc că este mult mai valabil sensul personal pe care fiecare îl atribuim acestui cuvânt. Important e ce anume reflectă în subiectivitatea noastră termenul psihoterapie, ce zone atinge, ce activează, sau din contră, respinge.

Cred ca toți avem nevoie de psihoterapie, nu în sensul deplasat că suntem tulburați, ci în sensul mai profund, al descoperirii de sine. Beneficiul principal al psihoterapiei este acela că ne pune față în față cu noi înșine. Din instinct, fugim de noi cât putem, ne evităm, ne “amorțim”, ne mințim, dăm vina pe alții, fantasmăm. Psihoterapia ne forțează să privim dincolo de mecanismele de apărare, ne confruntă cu adevăratul Sine, cu traumele,  tendințele, nevoile sau dorințele noastre. În felul acesta ajungem să ne cunoaștem, să ne descoperim, să diminuăm tensiunea emoțională din inconștient, atribuindu-i o cauzalitate, un sens.

Un citat bun spune că: “Viața trebuie trăită privind înainte, dar poate fi înțeleasă numai privind înapoi”. Kierkegaard

Psihoterapia reprezintă, în esența, un prim pas real către noi înșine.

Vă aștept la un dialog cu sens, oricare ar fi forma de terapie căutata: individuală, de cuplu, copil sau familie.

error

Enjoy this blog? Please spread the word :)