Psihoterapie Individuală

Descriere

Psihoterapie Individuală

În accepțiunea ei cea mai largă, psihoterapia înseamnă metoda psihologică de tratament a tulburărilor mentale. Este o definiție impersonală, cumva mecanicistă, care nu reușește să surprindă esența psihoterapiei. Dincolo de acest aspect, al impersonalității, sensul general păcătuiește prin judecata de valoare pe care o conține implicit: dacă cineva apelează la psihoterapie înseamnă automat că este tulburat, ceilalți considerându-l “cu probleme”.

Găsesc că este mult mai valabil sensul personal pe care fiecare îl atribuim acestui cuvânt. Important e ce anume reflectă în subiectivitatea noastră termenul psihoterapie, ce zone atinge, ce activează, sau din contră, respinge.

Cred ca toți avem nevoie de psihoterapie, nu în sensul deplasat că suntem tulburați, ci în sensul mai profund, al descoperirii de sine. Beneficiul principal al psihoterapiei este acela că ne pune față în față cu noi înșine. Din instinct, fugim de noi cât putem, ne evităm, ne “amorțim”, ne mințim, dăm vina pe alții, fantasmăm. Psihoterapia ne forțează să privim dincolo de mecanismele de apărare, ne confruntă cu adevăratul Sine, cu traumele,  tendințele, nevoile sau dorințele noastre. În felul acesta ajungem să ne cunoaștem, să ne descoperim, să diminuăm tensiunea emoțională din inconștient, atribuindu-i o cauzalitate, un sens.

Un citat bun spune că: “Viața trebuie trăită privind înainte, dar poate fi înțeleasă numai privind înapoi”. Kierkegaard

Psihoterapia reprezintă, în esența, un prim pas real către noi înșine.

Vă aștept la un dialog cu sens, oricare ar fi forma de terapie căutata: individuală, de cuplu, copil sau familie.

Alexandra Dan

Client

“Pe mine mă ajuta enorm întâlnirile cu Vicentiu, este un om
minunat și cald. Astăzi a fost f f frumos și de folos tot ceea ce ne-a explicat
și ne-a învățat. De abia aștept restul întâlnirilor 😄.”

5/5

5.0 / 5.0

300RON

/ Ședință

Programeză-te

    Alte Servicii

    Fii bine cu tine

    Psihoterapie
    Individuală

    În accepțiunea ei cea mai largă, psihoterapia înseamnă metoda psihologică de tratament a tulburărilor mentale.

    Psihoterapia stărilor depresive

    Depresia are mai multe cauze, dar de cele mai multe ori ea apare după ce am resimțit o pierdere.

    Psihoterapie Adolescenți

    Adolescența este perioada cea mai complicată a dezvoltării noastre, e plină de contradicții, confuzii, sensibilitate.

    Psihoterapie De Cuplu

    Psihoterapia de cuplu reprezintă de regulă ultima variantă, partenerii ajung în cabinet epuizați și cumva deznădăjduiți.

    Telefon

    0721 121 122

    Email

    psihologvicentiumaftei @yahoo.com

    Programări

    Programează-te la o ședință

    Folosește formularul pentru a programa la o ședință si voi reveni către tine pentru a confirma sau contactează-mă la numărul de telefon alăturat sau adresa de email.

      Abonează-te la newsletter, pentru a primi informații utile gratuit!