Noi nu am dormit cu copilul în cameră. Și regret acum. Resimt și un pic de vină, sunt psiholog și ar fi trebuit să citesc totuși mai multe despre subiect. Mă consolez cu gândul că multe alte aspecte ne-au ieșit în treaba asta cu parenting-ul.

Exista mai multe teorii, e bine să dormi cu copilul, lângă el, în alta cameră etc. Argumente și contraargumente. Eu mă gândesc la prezență, siguranță, atașament. În lumea animală, daca mama se îndepărtează de pui, de multe ori înseamnă pericolul extrem, moartea. Cam același mecanism apare și la noi, când mama nu e lângă copil, în el se declanșează starea de pericol, cu cât timpul până ajunge mama la el e mai mare, cu atât mai intensă devine panica. Din acest motiv, mama care își lasă copilul să plângă mult, până el readoarme de oboseală, stârnește în el o frica existențială, teama de moarte. Copilul nu are gândirea dezvoltată, nu știe că mama e în sufragerie, că se afla într-o casă, că ar fi cumva în siguranță. Nu e mama lângă mine, sunt în pericol.

Cu cât un copil înmagazinează mai multa teamă, cu cât va trai în frică, cu atât sunt șanse mai mari ca la vârsta adultă să dezvolte tulburări anxioase: fobii, anxietate generalizată, atacuri de panică sau să devină un obsesiv-compulsiv. Cu cât trăiește mai mult în frica, nu doar pe timpul nopții.

Sunt mai multe aspecte de luat în seamă, predispozițiile, temperamentul, conexiunea cu mama, dar daca copilul are un fond sensibil, cu certitudine, dormitul în alta cameră îi va accentua nesiguranța. Stiu persoane care se epuizează, ajung la limita suportabilitatii, dar tot culca copilul în alta cameră. La noi cumva s-a oprit calvarul când a împlinit trei ani și jumătate. Se trezea de trei sau patru ori pe noapte chiar și la trei ani. Pentru mâncare ziceam noi. Și din nesiguranță aș adaugă acum. Cum le separăm? Când îi
dădeam să mănânce, de fapt interacționam cu el, îl luam în brațe, îl linișteam, îl securizam. Avea mai degrabă nevoie de siguranță decât de mâncare? Aș fi preferat să doarmă intre-un pătuț lângă noi, să întindem o mana, el să ne simtă că suntem acolo.

Argumentul general al dormitului în alta cameră e că îl învățam independent. Clar. Îl învățam să fie puternic, de mic. Eventual îl dam la copii de trupa. Să învețe bărbăție. De la un an. Ce tâmpenie. Sunt etape, vârste, în care se pot lucra diverse obiceiuri sau abilitați. Îl învățam să doarmă singur progresiv, când el poate înțelege că mama e în sufragerie și că el nu e în pericol. De multe ori facem greșeala de a-l gândi pe copil prin filtrul nostru de adult.

Noi suntem în sufragerie, și ne e bine.